Top

Storia

Pionierii Telecomunicaţiilor

Societatea Valtellina își desfășoară activitatea de peste 80 ani în domeniul infrastructurilor pentru telecomunicaţii, iar pe piaţă reprezintă un punct de referinţă consolidat, fiind protagonist mai întâi în dezvoltarea telefoniei şi apoi al telematicii (tehnologie şi servicii), efectuând intervenţii semnificative şi în domeniul reţelelor electrice şi energetice.

A reușit să se dezvolte chiar și în cele mai complexe faze socio-economice:
de la reconstrucția postbelică până la noile provocări ale evoluției digitale.

În ultimii ani Valtellina şi-a menţinut core business-ul în telecomunicaţii şi în acelaşi timp şi-a diversificat propriile domenii de intervenţie. Filozofia companiei a evoluat cu scopul de a ajunge să se propună clientului ca partener global, colaborând pentru dezvoltarea soluţiilor, a oportunităţilor, in continuă căutare de noi afaceri.

 

De la furnizori de servicii la System Integrator

Condusă şi la ora actuală de familia Valtellina, societatea a adoptat de mult timp configuraţia unei companii de mari dimensiuni (actual organigrama atinge aproape două mii de unităţi) şi dezvoltă o operativitate din ce în ce mai mult cu anvergură internaţională. Compania reprezinta un punct de referinţă pentru problem solving în diferite domenii de activitate. Modelul de organizare şi oferta lansată pe piaţă a societaţii Valtellina se configurează ca un “system integrator” evoluat, graţie sinergiei dintre vasta experienţă în telecomunicaţii şi capacităţile operative multisectoriale din domeniul reţelelor energetice şi de networking.

 

Dezvoltare internaţională în creştere

Bagajul de experienţe, alegerile organizaţionale şi valorile etice acumulate în peste 80 de ani de prezenţă pe piaţa italiană sunt aplicate şi în diferite contexte internaţionale în care activează Grupul Valtellina, intrând în sinergie atât cu aşteptările clienţilor privaţi cât şi cu cerinţele guvernelor şi instituţiilor naţionale.